De ce-ai plecat?!

E vară iarăşi, ca atunci,
Parcă nimic nu s-a schimbat,
Cu soare, multe flori pe lunci,
Doar tu lipseşti.
-De ce-ai plecat?

Alături trebuia să-mi stai,
Ca să n-aştept să mai revi,
Frumoase clipe să-mi redai
Pe înserat.
-De ce nu vi?

Aş vrea iar paşii să îţi simt,
Să sper că încă mă iubeşti,
Căci fără tine nu-mi alint
Sufletul gol.
-Pe unde eşti?

Privesc cu ochi miraţi spre cer,
Totul îmi pare ciudat,
Eşti pentru mine-ntr-un mister
De nepătruns.
-Chiar m-ai uitat?

S-accept uitarea-ţi îmi e greu,
Să uit şi eu nu aş putea,
Pot doar să mă întreb mereu
Fără răspuns:
-E vina mea?

Din mintea mea nu poţi scăpa,
Te voi păstra necontenit,
Dar la-ntrebări cine-mi va da
Un vag răspuns:
-Cum s-a sfârşit?

Şi înc-o vară fără tine
Prin faţa mea s-a perindat,
Mă voi trezi atunci când vine
O alta, dar...
-De ce-ai plecat?!
(de HANUS NICOLAE)